Un bărbat în vârstă de 57 de ani, pădurar în localitatea Șuța Seacă, și-a găsit sfârșitul în pădure, pe o căldură insuportabilă. D altfel, colegii săi pun decesul pe seama caniculei și spun că omul nu avea probleme medicale.
Pădurarul de 57 de ani asigura comercializarea materialului lemnos. Afară era o pâclă de nedescris. Chiar şi în pădure, la umbra copacilor, termometrele aratau 28 de grade la orele dimineţii.

Tragedia este cu atât mai mare cu cât băratul nu era cunoscut cu afecţiuni cardiace. „Nu s-a plâns că îi e cald, dar a zis că îi e rău şi a picat jos. A căzut dintr-o dată. Cred că de la căldură a fost. Am mers de atâtea ori împreună în pădure, nu avea probleme medicale”, ne-a spus unul dintre colegii săi.
Superiorii pădurarului sunt alături de familia îndurarată. „Un moment tragic, colegul nostru a suferit un accident vascular cerebral, din spusele celor de la ISU. Ce treabă avea aici. Era titularul de canton. Ar fi trebuit să supravegheze, monitorizeze activitatea din pădure. Ar fi trebuit să asigure comercializarea materialului lemnos. Au fost 28 de grade în pădure”, ne-a declarat Marius Bengea, şef de Ocol Silvic.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK 
Articolul precedentDescoperire macabră într-o pădure din Dâmbovița
Articolul următor143 de ani de activitate pentru Crucea Roșie Română. Corturi instalate pe platoul Prefecturii Dâmbovița