A fost un sfârșit de săptămână de foc pentru echipele Salvamont din întreaga țară. S-au înregistrat peste 160 de apeluri la numărul unic de urgență 112, în care se cerea ajutorul salvatorilor montani. Au fost și cazuri dramatice. Un copil a rămas fără dinți, după ce s-a accidentat pe pârtia Kalinderu din Bușteni, iar o femeie din București a supraviețuit miraculos, după ce a căzut aproximativ 100 de m în prăpastie, în drum spre vârful Omu.
Este aproape incredibil ce se întâmplă pe munte în aceste zile. Sunt sute de apeluri la 112 în care se solicită ajutorul salvamontiștilor. Zeci de presoane au ajuns în spital, doar în ultimele zile, unele dintre ele supraviețuind de-a dreptul miraculos, în urma unor incidente petrecute în zona montană. Bilanțul weekend-ului tocmai încheiat este de-a dreptul incredibil.
Doar în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, direct sau prin Sistemul Național de Urgenta SNAU 112, s-au primit 61 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a echipelor Salvamont, cele mai multe pentru zona Brașov și Bușteni-Sinaia. La acestea se adaugă cele peste 100 de apeluri la 112 din ziua de sâmbătă (11 ianuarie 2020), când tot în Bucegi câteva accidente au fost cu adevărat dramatice.
(Sursa video– Salvamont Bușteni)
Publicată de Salvamont Busteni pe Duminică, 12 ianuarie 2020
Cele mai multe incidente au avut loc pe pârtia Kalinderu, din Bușteni. Printre acestea a fost și cazul unui copil accidentat grav, după ce a căzut cu sania. Minorul a rămas practic fără dinți, salvamontiștii intervenind de urgență pentru a îl salva (vezi video).
Sursa foto– Salvamont România
Un alt caz de-a dreptul miraculos de salvarea a avut loc, tot în ziua de sâmbătă, pe traseul prahovean spre cabana Omu.
„În Cerdacul Vaii Cerbului, o femeie de 49 de ani din Bucuresti, încălțată in adidași, a cazut mai bine de 100 de metri. Este greu de crezut, dar femeia nu a suferit răni grave. Plina de sânge, ea s-a ales doar cu escoriații la nivelul brațelor si cateva vânătăi”, au transmis cei de la Dispeceratul național Salvamont.
Zeci de persoane au ajuns direct de pe pârtii în spital, în weekend-ul ce tocmai s-a încheiat, în urma unor accidente petrecute în zona montană, practic salvamontiștii fiind solicitați la capacitate maximă, în ultimele zile.