Antrenorul Chindiei Târgoviște, Viorel Moldovan, a uimit din nou, la finalul meciului cu Sepsi Sf.Gheorghe ce a avut loc duminică, 8 martie, la Ploiești. Moldovan a afirmat, din nou, că nu e neapărat o problemă dacă echipa sa retrogradează. Întrebat despre coronavirus, Moldovan a uimit din nou, ” Nu îmi dă fiori deloc acest virus” a spus antrenorul Chindiei.

Imediat după ce echipa sa a „smuls” un egal, cu Sepsi Sfântu Gheorghe,într-un meci ce a avut loc la Ploiești, pe „Ilie Oană” (8 martie 2020), pe o arena pe care accesul spectatorilor a fost interzis, din cauza directivei guvernamentale conform careia este interzisă organizarea de evenimente publice cu audiență mai mare de 1000 de persoane, Viorel Moldovan a uimit prin câteva dintre declarațiile acordate jurnaliștilor prezenți la meci. Moldovan a reafimat că nu este neapărat o problemă dacă echipa sa, Chindia, va retrograda în acest sezon:

„Situația din clasament nu ne îngrijorează absolut deloc. Nu este nicio problemă dacă vom retrograda, nu am fi nici primii, nici ultimii, important e să avem deminitate, să jucăm pe viață și pe moarte. Eu îmi doresc, voi face tot posibilul ca echipa să rămână în prima ligă, nu am niciun stres„, a spus Moldovan.

Întrebat despre coronavirus, Moldovan a spus:

„Asta este situația, nu îmi dă fiori deloc acest virus, nu că sunt curajos, Doamne ferește, trebuie să avem grijă și sper să treacă panica asta, fiindcă toată lumea e panicată pe această temă. Îmi pare rău că nu am avut suporterii în tribune”

Imagine

Sursa foto clasament-lpf.ro

După disputarea primelor meciuri din etapa a doua a play out-ului, Chindia a căzut pe loc direct retrogradabil (7 din 8 echipe), cu un total de 14 puncte. În eventualitatea în care FC Voluntari se impune în confruntarea cu Hermannstad, Chindia va coborâ pe ultimul loc în clasamentul play-out-ului, deasemenea loc direct retrogradabil.

Articolul precedentPloi si instabilitate atmosferică în sudul țării, până marți, 10 martie. Precipitații importante cantitativ și în Dâmbovița
Articolul următorStatistici Coronavirus. Situație dramatică în Italia. 133 de morți în ultimele 24 de ore.