Deși în ultimele zile s-a vehiculat intens, în special în presa centrală, varianta aducerii la Dinamo a lui Viorel Moldovan, antrenorul Chindiei Târgoviște, oficialii dâmbovițenilor infirmă acest lucru. Moldovan are contract cu Chindia până în iunie 2020 și nu va părăsi clubul până atunci, anunță Marcel Ghergu, președintele Chindiei Târgoviște.

FotoViorel Moldovan- iulie 2019 (cantonament Chindia, Aninoasa, Dâmbovița)

Chindia pregătește în aceste zile deplasarea de la Craiova, sub comanda fostului internațional Viorel Moldovan (foto), antrenorul cu care a revenit în Liga I după mai bine de două decenii.

Foto: Marcel Ghergu- președinte Chindia Târgoviște

 „Chiar dacă în ultimele 24 de ore au apărut tot felul de polemici și zvonuri, dorim să îi asigurăm pe toți suporterii noștri și pe toată suflarea care iubește Chindia Târgoviște că Viorel Moldovan continuă aici munca începută vara trecută. Am obținut o promovare istorică cu domnia sa pe bancă, mergem mai departe, avem un contract valabil până la 30.06.2020, iar dorința antrenorului este să rămână la Târgoviște, unde are parte de liniște și stabilitate, și să își îndeplinească obiectivul”,

Foto– Viorel Moldovan și Marcel Ghergu

(decernarea titlului de campioni în liga a II-a, Chindia Târgoviște)

A transmis pentru site-ul oficial al clubului președintele Chindiei, Marcel Ghergu.

Conform informațiilor, oferite de oficiali din interiorul clubului târgoviștean, deși oferta primită de  Viorel Moldovan, de la Dinamo, ar fi fost atrăgătoare din punct de vedere financiar, argumentul care a cântărit cel mai mult în luarea deciziei ar fi fost dorința vestiarului Chindiei. Jucătorii dorindu-și foarte mult să continue, alături de Viorel Moldovan.

În pauza competițională (iunie-iulie 2019) Viorel Moldovan a negociat și cu Politehnica Iași, dar și atunci anunțatul transfer (în postul de antrenor principal), al fostului internațional, a rămas neconcretizat.

Universitatea Craiova – Chindia Târgoviște se joacă duminică, 28 iulie, ora 18.00, pe „Ion Oblemenco”.

Articolul precedentFoto|Trafic restricționat pe A1, București-Pitești, lucrări și accident
Articolul următorPloaie de amenzi. Șase autovehicule imobilizate de polițiștii dâmbovițeni, pentru trasport ilegal