Inspectoratul pentru situații de Urgență (ISU) Dâmbovița marchează „Ziua protecției civile din România”(28 februarie),printr-o prezentare de tehnică și echipamente. La toate unitățile din Dâmbovița, ale ISU, este astăzi „Ziua porților deschise” iar civilii pot „inspecta” tehnica și echipamentele de lucru ale pompierilor.

La 28 februarie 1933, Regele Carol al II-lea, prin Înaltul Decret Regal nr.468, aproba „Regulamentul Apărării Pasive contra Atacurilor Aeriene”, acesta reprezentând “actul de naştere” al Protecției Civile din România. Aniversarea a 86 de ani de la atestarea documentară a Protecţiei Civile în România  oferă, celor de la ISU Dâmbovița, prilejul rememorării faptelor de eroism ale cadrelor din structurile de Protecţie Civilă.

Cu ocazia acestui eveniment, în data de 28 februarie 2019, între orele 10:00 – 14:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa organizează “Ziua Porţilor Deschise” atât la sediul inspectoratului, cât şi în toate subunităţile din judeţ, unde va fi prezentată tehnica şi echipamentele utilizate pentru diferite tipuri de intervenţie.

Tot cu această ocazie, un ofiţer şi 5 subofiţeri din cadrul ISU „Basarab I” Dâmboviţa, care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, pregătire profesională şi comportare demnă, vor fi înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, iar un subofiţer nou încadrat va depune jurământul de credinţă în faţa drapelului unităţii.

Articolul precedentAccident pe DJ 702 D. O persoană este rănită
Articolul următorCampanie în școli pentru volei. CSM Târgoviște caută suporteri