Hoțul care dăduse lovitură după lovitură, în luna septembrie 2019, la automatele stradale de băuturi calde din Târgoviște a fost prins. Bărbatul este din Produlești, județul Dâmbovița, și are 24 de ani.

Imagine

Imagine cu un caracter ilustrativ

Polițiștii dâmbovițeni au anunțat că au reușit să îl identifice pe hoțul ce reușise să bage spaima în proprietarii de automate de cafea, din Târgoviște, după ce a spart mai multe astfel de aparate și a sustras banii.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au probat activitatea infracţională a unui bărbat de 24 de ani, din Produlești, bănuit de săvârşirea a 3 infracţiuni de furt calificat.

În data de 18 decembrie, polițiștii au reținut bărbatul pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în urma prezentării la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii septembrie a.c., acesta ar fi sustras bani din automatele de băuturi calde amplasate pe raza municipiului Târgovişte, prin forţarea sistemelor de închidere.

Valoarea prejudiciului se ridică la aproximativ 1.200 de lei.

Imagine

Ustensile folosite de hoți la spargerile de automate de cafea (martie 2019, Târgoviște)

În luna martie 2019, alte trei persoane au fost reținute la Târgoviște după ce reușiseră să spargă deasemenea mai multe automate stradale și să sutragă banii. Acestea erau amplasate atât la Târgoviște cât și la Moreni (amănunte aici www.realitateadedambovita.net).

Articolul precedentDescindere la hoții de lemn ( 10 adrese domiciliare) din Dâmbovița. Trei bărbați au fost reținuți
Articolul următorLe-a făcut pe toate. Dosar penal pentru un tânăr de 27 de ani, ce a provocat un accident, la Lungulețu