Poliția Română, prin Direcția Rutieră, desfăşoară astăzi o acţiune, la nivel naţional, pentru verificarea activităţii de transport public de persoane.

În prima parte a acţiunii, în 3 ore, poliţiştii au verificat 2.809 autovehicule, au aplicat 755 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 32 de permise de conducere şi au retras 45 de certificate de înmatriculare auto.

Dintre sancţiunile aplicate, 57 au fost pentru nerespectarea legislației specifice transporturilor rutiere publice (H.G. nr. 69/2012), 11 au fost pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 37/2007 actualizată, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora și 57 pentru alte abateri legislative din domeniul transporturilor. 

De asemenea, 628 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate la O.U.G. nr. 195 din 2002, privind circulația pe drumurile publice și 2 la alte acte normative.

În cadrul activităților de control, polițiștii rutieri au reținut 32 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice (26 pentru consumul de alcool și 6 pentru alte abateri).

Au fost retrase 45 de certificate de înmatriculare auto, au fost dispuse 4 imobilizări și pentru 5 vehicule a fost suspendat dreptul de utilizare a acestora.

Tot pe parcursul acţiunii, au fost constatate 6 infracțiuni, dintre care 5 de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice și o altă infracțiune.

În primele 7 luni ale anului 2022, pe linia de transport public de persoane, polițiștii au aplicat 6.319 sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, 1.101 la H.G. nr. 69/2012, privind transportul rutier public, 452 la O.G. nr. 37/2007 referitoare la stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității conducătorilor auto, 3 la Legea nr. 92/2007, privind serviciile publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, 158 la Legea nr. 132/2007, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto și 40 la O.U.G. nr. 49/2019, privind transportul alternativ cu autoturism si conducător auto.

În aceeași perioadă, din cauza conducătorilor de autovehicule de transport persoane, s-au produs 260 de accidente de circulație, în urma cărora 5 persoane au decedat, 15 au fost rănite grav și 198 au fost rănite ușor.

Articolul precedentIGSU: Cod galben şi cod portocaliu de averse torențiale
Articolul următorDâmboviţa. DJ 720 are nevoie de expertiză tehnică, în vederea modernizării