O acțiunea a polițiștilor dâmbovițeni, în zona Municipiului Moreni, s-a încheiat cu un bilanț ingrijorător. Contravențiile silvice s-au dovedit a fi, în continuare, la ordinea zilei.

Acțiunea polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Moreni a avut loc în data de 22 februarie și a făcut parte dintr-o acțiune mai amplă la care au participat  321 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița ce au acționat, alături de efective de jandarmi, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza întregului județ Dâmbovița.

La Moreni, conform IPJ Dâmbovița:

„În urma unei acțiuni organizate de polițiștii din cadrul Poliției Muncipiului Moreni au fost legitimate 72 de persoane și controlate 50 de autovehicule.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii morenari au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la 14.980 de lei.

Din totalul amenzilor, 6 au fost la Legea nr. 171/2010 privind constatarea contravențiilor silvice și 4 la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.Au fost constituite 139 de patrule și utilizate 105 autospeciale, dintre care 16 de la poliția rutieră.De asemenea, polițiștii au indisponibilizat 2 m³ de material lemnos și un atelaj hipo.

Articolul precedentCercetat penal pentru un pistol cu bile de cauciuc
Articolul următorRazie de amploare la Potlogi, cu mascați și jandarmi