Începând de luni, ora 21.00, până marţi la ora 12.00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei vor fi precipitaţii care vor depăşi 10 l/mp şi local 15 – 20 l/mp.

Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie şi lapoviţă, dar temporar şi pe arii relativ restrânse şi sub formă de ninsoare.

În regiunile sudice şi sud-estice, local vântul va avea intensificări, la rafală se vor atinge viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe litoral de până la 60 – 70 km/h.

În Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, izolat mai consistent. Temporar vântul va avea viteze de 50 – 60 km/h, iar la altitudini mai mari de 1.500 metri de peste 70 km/h, zăpada va fi spulberată şi ninsoarea viscolită.

Administraţia Naţională de Metereologie anunţă că până luni la ora 21.00, în Capitală vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară când vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 40 – 45 km/h.

Începând cu ora 21.00 şi până marţi la ora 11.00, cerul va fi noros şi temporar vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, iar după miezul nopţii posibil trecător şi lapoviţă şi ninsoare.

Se vor acumula cantităţi de precipitaţii cuprinse între 15 şi 20 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală între 35 şi 45 km/h. Temperatura minimă va fi de 2 – 4 grade.

Articolul precedentProprietar de hotel, din zona Padina-Peștera, se alătură protestului #RomâniaVreaAutostrăzi
Articolul următorS-au crezut stăpânii șoselelor. Trei minori au furat o mașină și un casetofon dintr-un alt autoturism