Dornic de a-și testa mașina și de a se da mare, adolescentul nu a ținut cont nicio clipă că îi poate pune în pericol pe ceilalți participanți la trafic, care ar fi putut trece prin zonă. Cum “măiestria” la drifturi a avut loc chiar în fața camerelor de supraveghere, oamenilor legii nu le-a fost greu să îl identifice pe șofer și să îl sancționeze contravențională, potrivit observatornews.ro.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public pe o rețea de socializare, cu privire la manevrele efectuate în trafic, de către un conducător auto, în orașul Buftea, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, prin Compartimentul de Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Buftea au identificat persoana care a condus autovehiculul în cauză, respectiv un tânăr de 19 ani.
Față de acesta a fost aplicată o sancțiune contravențională conform OUG 195/2022, cu amendă în valoare de 725 lei și a fost aplicată măsura complementară de reținere a permisului de conducere”, se arată într-un comunicat IPJ Ilfov.