Chindia Târgoviște și FCSB se vor întâlni într-un meci amical în data de 15 noiembrie. Cele două echipe au decis ca partida să fie una desfășurată fără public.

Conform unui anunț, al celor de la Chindia, partida amicală contra celor de la FCSB va avae loc în data de vineri-15 noiembrie, începând cu ora 12.00, la baza de pregătire a celor de la FCSB situată în București (Berceni).

Meciul va fi unul la care accesul spectatorilor este interzis, după cum precizează cei de la Chindia Târgoviște.

Imagine

Foto -Chindia-FCSB (20 oct.2019), Sursa foto-AFC Chindia Târgoviște

Cele două echipe s-au întâlnit de curând (20 octombrie 2019) într-un meci oficial. În fapt, partida a contat pentru etapa cu numărul 13 (ultima a turului de campionat) în prima ligă de fotbal.

Foto-Daniel Florea, gol de 1-0 cu FCSB (20 octombrie 2019)

La Ploiești, pe „Ilie Oană„, s-a impus echipa antrenată de Bogdan Argeș Vintilă, cu scorul de 2-1. Asta după ce târgoviștenii au condus cu 1-0( gol Daniel Florea, în minutul 13).

Ambele echipe vor evolua cu formule inedite, mai mulți jucători fiind convocați la echipele naționale, pentru meciurile  interțări ce au loc în această perioadă. De la Chindia vor lipsi portarul Marian Aioani (convocat la naționala U21) și Vadim Rață (convocat la naționala Republicii Moldova).

Chindia și FCSB ar trebui să se întâlnească într-un meci oficial în jurul datei de 22 februarie 2020 ( nu este stabilit oficial încă) în ultima etapă a returului Ligii I de fotbal.

Articolul precedentReținut de polițiști pentru nerespectarea unui ordin de protecție
Articolul următorVideo| Vântul a bătut cu peste 170 km/h în zona montană, în timpul Codului Roșu