Chindia și FCSB s-au întâlnit în ultima etapă a turului Ligii I de fotbal la Ploiești, pe „Ilie oană”. Într-o atmosferă incendiară pe alocuri, creată de suporterii târgovișteni,gazdele nu au reușit să pună prea multe celor de la FCSB care s-au impus logic, după desfășurarea partidei, cu 2-1.

Așa cum sperau gazdele de la Târgoviște, suporterii Chindiei și-au făcut datoria și aproape au umplut stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, la meciul contra celor de la FCSB. Au fost aproximativ 10.000 de spectatori, marea lor majoritate suporteri ai târgoviștenilor.

Iată echipele de trimise în teren de cei doi antrenori:

Chindia Târgoviște: Aioani – C. Dinu, Pițian, Leca – Martac, Rață, Bic, Dumitrașcu – Neguț, Florea, Dumiter
Rezerve: Popescu, Neciu, Dudea, L. Mihai, A. Burlacu, Cherchez, Benga
Antrenor: Viorel Moldovan

FCSB: A. Vlad – V. Crețu, Chorbadzhiyski, Planic, Panțîru – I. Cristea, I. Vînă, F. Tănase – Moruțan, Gnohere, Moutinho
Rezerve: Bălgrădean, C. Manea, Soiledis, I. Hora, Tsoumou, A. Popa, A. Niță
Antrenor: Bogdan Vintilă

Repriza I

Foto-Gol Daniel Florea, min.13

Meciul a început într-o notă de dominare a celor de la FCSB dar scorul a fost deschis de gazde, ce au profitat de faptul că centralul nu semnalizat un henț la târgovișteni. neguț centrează de pe partea dreaptă iar Daniel Florea(min.13) a reluat cu capul în poarta lui Vlad, din 7-8 metri.

Foto– Gol FCSB, min.30

FCSB a continuat să domine și a reușit egalarea în minutul 30, când o minge șutată de Moutinho este deviată de Leca, în poarta apărată de Aioani.

Repriza a II-a

Oaspeții au început mai bine a doua jumătate a meciului. În minutul 56 o centrare a lui Adi Popa (intrat la pauză) a fost reluată în poarta lui Aioani, de Gnohere. În continuare echipa lui Viorel Moldovan a părut incapabilă să pună probleme celor de la FCSB. Tot oaspeții au fost cei care au beneficiat de șanse de a marca.

Scor final Chindia Târgoviște- FCSB 1-2 (1-1)

Articolul precedentUpdate: (FOTO-Video) Mașină spulberată de tren la Săteni, în Dâmbovița. Două persoane au decedat
Articolul următorO șoferiță a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un cap de pod