La Târgoviște va avea loc o a treia etapă de aviotratamente, pentru combaterea insectelor de disconfort. Acțiunea va avea loc în intervalul 13-15 august 2019, iar autoritățile locale au și cîteva avertizări pentru populație, pe perioada cât vor avea loc aceste acțiuni.

Primăria Municipiului Târgovişte informează cetăţenii că în perioada 13 – 15 august 2019, în intervalul orar 06:00 – 09:00, se va efectua a treia acțiune de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi etc.) prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom).
Imagine cu un caracter ilustrativ
Acțiunea se va efectua în primele două zile ale intervalului, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarele zile propice acestei activități.
Combaterea dăunatorilor se va realiza cu insecticidul SOLFAC TRIO EC 200, substanță produsă de divizia Bayer și avizată de Ministerul Sănătății Publice.
Produsul nu este daunător pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organisme acvatice.
Pentru evitarea intoxicațiilor familiilor de albine, se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 km, față de locul unde se execută tratamentul.
De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.
Articolul precedentPremierul Viorica Dăncilă vine la „Sf. Nifon”, la Târgoviște. Arhiepiscopia anunță închiderea circulației, parțial, în oraș
Articolul următorVal de călduri excesive, pentru patru zile