Un bărbat din Târgoviște a fost reținut de polițiștii din Fieni pentur o tâlhărie, comisă în Fieni. Autorul l-a bătut pe un alt bărbat și i-a furat și suma de 2.200 de lei.
„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au reținut pentru 24 de ore un bărbat din Târgoviște, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Pe parcursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa pentru dispunerea unei măsuri preventive. În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că, în seara zilei de 7 iunie, prin exercitarea de violențe, bănuitul ar fi sustras de la un bărbat un portofel în care se aflau 2.200 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.