Echipa națională feminină de baschet 3×3 a reușit să se califice în sferturile de finală ala Cupei Mondiale, competiție ce are loc la Amsterdam, în Olanda. Două din cele patru componente ale echipei României sunt jucătoare ale echipei (baschet în cinci) CSM Târgoviște.
În ce-a de-a două reuniune din faza grupelor de la Cupa Mondială din Olanda, România a înregistrat o victorie și o înfrângere. Conform FRB:
„Evoluand in formula Gabriela Marginean, Sonia Ursu, Ancuta Stoenescu si Gabriela Irimia, nationala feminina a Romaniei a continuat si astazi sa adune puncte importante in Grupa C, bifand inca o victorie, dar si o infrangere. Dupa 22-4 cu Mongolia si 21-13 cu Cehia in prima zi, “Acvilele” au reusit sa treaca astazi si de Iran, cu 21-7, dar s-au poticnit in confruntarea cu Spania, scor final 14-21. Astfel, nationala Romaniei s-a clasat pe locul secund in Grupa C.”
România va juca sâmbătă (22 iunie 2019) în primul sfert de finală al competiției feminine ,împotriva echipei Chinei (locul 1 în grupa A), echipă ce a acumulat doar victorii, la această Cupă Mondială. Până la această oră, în competiția feminină, a mai fost stabilit doar încă un sfert de finală, Spania-Ungaria. Ultimele două confruntări din sferturi vor fi stabilite în urma meciurilor ce vor avea loc astăzi (21 iunie 2019), în ultima zi a fazei grupelor.
Sursa foto articol–www.fiba.basketball