Echipa de baschet feminin a CSM Târgoviște se află într-un „silenzio stampa” prelungit, nicio informație nefiind furnizată de clubul târgoviștean, în ultima vreme. Reprimită în competițiile interne, de către FRB, echipa târgovișteană pierde, rând pe rând, toate jucătoarele ce au activat în sezonul trecut, la momentul actual starea de incertitudine fiind extremă.

Federația Română de Baschet a făcut cunoscut calendarul competițional, în întrecerile interne, ediția 2019-2020. Conform programării, LNBF (prima ligă feminină) debutează în octombrie cu două grupe (est și vest) echipa din Târgoviște fiind repartizată în grupa Est. (vezi foto).

FotoCalendar competițional LNBF, ediția 2019-2020

Cu mai puțin de o lună înainte de debutul competițional, CSM Târgoviște, echipă ce, conform unei decizia FRB, are dreptul de a evolua în competiția internă, dar doar cu jucătoare din România (fără drept de transfer), pierde și jucătoarele române ce au făcut parte din lot în sezonul trecut.

Teodora Neagu-sursa foto- baschet.ro

Tunde Kilin (echipament albastru)– sursa foto-baschet.ro

Conform baschet.ro, Teodora Neagu și Tunde Kilin au semnat cu Universitatea Cluj, după ce în sezonul precedent jucaseră pentru CSM Târgoviște.

În aceste condiții, este mai mult decât incert dacă și cu cine va aborda CSM Târgoviște sezonul competițional, având în vedere că startul sezonului este la debutul lunii octombrie.

Articolul precedentŞi-a tăiat mâna şi piciorul când punea parchet în casă
Articolul următorRovana Plumb, are emoții pentru postul de comisar european. Propunerea a fost respinsă