În perioada 8-11 noiembrie 2018, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, Primăria Municipiului Târgoviște și Direcția pentru Agricultură Dâmbovița organizează un eveniment inedit – „Festivalul Toamnei”.
Acesta se va desfășura în Piața Tricolorului, iar în cele patru zile vor fi prezenți producători și fermieri locali, ce vor aduce în fața doritorilor cele mai bune produse de toamnă, legume, fructe și altele, punând în evidență valoarea agricolă a județului Dâmbovița.
Deschiderea oficială a avut loc joi, 8 noiembrie 2018, în Piața Tricolorului.
„Pentru ca atmosfera să fie una specială, muzica și voia bună vor încânta vizitatorii acestui târg. Astfel, pe lângă ansambluri folclorice reprezentative pentru județul nostru, pe scenă vor urca, alături de Orchestra Populară Chindia, invitați speciali. Vineri, dâmbovițeanca noastră dragă, Maria Cârneci, va susține un moment artistic extraodinar, menit să încânte inimile. Sâmbătă, într-un recital extraordinar va fi prezent la Târgoviște renumitul interpret Nicu Paleru și taraful său. Duminică, Simona Dinescu va încheia acest eveniment, deopotrivă muzical și de promovare a potențialului agricol local”, se arată într-un comunicat al Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, a participat și el la deschiderea Festivalului Toamnei. La eveniment participă producători și fermieri locali, dâmbovițenii având posibilitatea de a degusta și procura produse tradiționale.
Atmosfera va fi întregită și de Ansamblul Folcloric ”Flori Dâmbovițene”, Ansamblul Folcloric ”Bosilce” al comunității de bulgari din Târgoviște, Ansamblul Folcloric ”Junii Valahi” din Târgoviște, Ansamblul Folcloric ”Datina” din Băleni și de către Orchestra Populară ”Chindia”.