Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii au depistat pe raza localității Găești, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Turcia, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii legale pe teritoriul României. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta a intrat legal în România în baza unei vize de scurtă ședere în scop de afaceri, însă, la expirarea perioadei legale de şedere, nu a părăsit teritoriul ţării.

Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestuia o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile. Totodată, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 400 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentZiua Mondială a Sănătăţii Orale, 20 martie
Articolul următorPercheziții, în Dâmbovița, la un bărbat care a obţinut fraudulos credite de 60.000 de lei