Chindia Târgoviște trece printr-o perioadă dificilă. De unde în finalul turului de campionat echipa lui Viorel Moldovan, prin vocea antrenorului, declara că se luptă pentru calificarea în play off-ul ligii I de fotbal, acum a ajuns în zona retrogradării. Clubul a făcut apel la suporteri pentru următoarele meciuri, de după dezastrul cu Academica Clinceni (2-5), dar reacțiile acestora nu sunt dintre cele mai favorabile.

Partida contra celor de la Academica Clinceni (5-2 pentru ilfoveni) se pare că i-a pus pe gânduri pe oficialii celor de la Chindia Târgoviște. Chiar dacă antrenorul, Viorel Moldovan, a declarat imediat după meci, că nu este o tragedie, rezultatul înregistrat, se pare că cei din conducere au o altă părere iar acum s-a făcut oficial apel la ajutorul suporterilor.

Imagine

În aceste momente dificile, avem mare nevoie de spriinul suporterilor noștri! Clubul vine în sprijinul fanilor care doresc să îi susțină pe roș-albaștri la meciul cu Dinamo, programat miercuri, 4 decembrie, ora 20.30, în Ștefan cel Mare, în etapa a 19-a a Ligii I. AFC Chindia Târgoviște pune la dispoziția fanilor un autocar de 50 de locuri, transportul fiind gratuit, iar plecarea – MIERCURI, ORA 17.00, din fața stadionului Eugen Popescu. Înscrierile se fac la sediul clubului Chindia, Calea Domnească nr. 216, în limita locurilor disponibile.

Biletele vor fi achiziționate individual de la stadionul Dinamo.

De asemenea, recomandăm suporterilor noștri din Capitală și din împrejurimi care vor să susțină echipa la meciul de miercuri să își achiziționeze bilete în sectorul oaspeților.”

Au scris cei de la Chindia Târgoviște pe pagina oficială de facebook a clubului.

Se pare că mesajul nu a fost receptat așa cum și-au dorit oficialii Chindiei, mai mulți suporteri reacționând negativ

„Nici la stadion nici la televizor nu meritati va bateti joc de noi venim de la 100 de km ca sa ce”

„Sa nu venim degeaba, jucați serios, se vede de la o posta ca dați pe lingă minge, jucați!!!!!!!! Vreți voi în B sau alții”

Sunt doar două dintre reacțiile suporterilor.

Chindia a încasat  9 goluri în ultimele două meciuri, pierzând rușinos, spun suporterii dâmbovițenilor, ambele partide (0-4 cu CFR Cluj și 2-5 cu Academica Clinceni).

Articolul precedentVideo| Dragan Nesic (antrenor volei feminin): „Vom muri pe teren, ca să câștigăm meciul”
Articolul următorUpdate| Scandal uriaș-Unui fotbalist de la Chindia îi este interzis să mai joace fotbal+ amendă uriașă dată de FRF