Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița s-a întrunit în ședință de urgență, în după amiaza zilei de 27 februarie, în contextul evoluției coronavirusului din România. Conform autorităților, la momentul actual nu există suspiciuni de cazuri de persoane ce au COVID-19,în Dâmbovița. 37 de persoane se află totuși în izolare la domiciliu.

În urma ședinței CJSU Dâmbovița au fost aprobate două hotărâri ce vizează :

  • Aprobarea locațiilor ce corespund condițiilor de carantinare, identificate în Municipiul Târgoviște, Orașul Pucioasa, Orașul Titu și comuna Voinești, cu o capacitate totală de aproximativ 100 de locuri.
  • Stabilirea și verificarea de către Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița a măsurilor ce trebuie respectate de către persoanele izolate la domiciliu sau aflate în carantină, după caz, precum și monitorizarea zilnică a stării de sănătate a acestor persoane prin verificarea semnelor și simptomelor de boală conform definiției de caz.
  • Recoltarea de către DSP Dâmbovița, prin personal propriu, a probelor biologice de la persoanele aflate în carantină (dacă este cazul) și transportarea acestora la cel mai apropiat centru de testare.

Facem precizarea că până la acest moment, în județul Dâmbovița, nu au fost înregistrate cazuri sau suspiciuni de îmbolnăvire cu COVID-19.     De asemenea, până la acest moment se află în izolare la domiciliu 37 de persoane asimptomatice. Au precizat reprezentanții Prefecturii Dâmbovița.

Vă informăm că la nivel național, a fost înființată linia TELVERDE cu apelare gratuită la numărul 0800800358 pentru cetățenii care doresc informații despre situațiile legate de COVID – 19 și despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă.