Se pare că Adriana Fieraru, omorâtă și ascunsă pe un câmp de către un pedofil oalndez, primea o educație aleasă în sânul familiei. Mama ei o sfătuia mereu să nu intre în vorbă cu străinii și nici să se urce în mașinile lor.

Mama fetiţei a povestit pentru stirileprotv.ro, că și-a învăţat copila să nu intre în vorbă cu străinii şi să nu se lase ademenită cu cadouri.

“Mămicuţa, dacă opresc maşini, cineva să te întrebe – unde şade cineva, vino să îţi dau ceva, să nu te duci lângă maşini! Nu, mama, nu mă duc!”, a spus Angela Stoica, mama fetiţei ucise.

Edilul este de părere că olandezul criminal a luat-o cu forța și a băgat-o în mașină.

“Eu zic că a infășcat-o, altfel nu-mi explic, a tras-o în maşină cu forţa. Un om la aproape doi metri, bine clădit, o fetiţă la 20 şi ceva, 30 de kilograme cu totul, a fost foarte uşor să o înşface şi să o arunce în maşină. Să îi fi dat ceva, o substanţă, să poată să o tragă”, a spus Constantin Dinu, primarul comunei Gura Şuţii.

Un drum de 15 minute. Atât avea de parcurs fetiţa de la şcoală până acasă, în Gura Şuţii. Avea, practic, doar 600 de metri de parcurs între școală și casă. Mihaela ar fi trebuit să ajungă vineri în jurul orei 17.00, iar mama spune că o aştepta la poartă.

Fetița a apărut pe imagini ultima oară la 17.15, la 350 de metri de locuință. Fetița a fost ucisă în maximum jumătate de oră după ce a fost răpită, spun oamenii legii. Ea a fost răpită la ora 17.16 minute, iar poliția a fost sesizată la 19.14, atunci când, spun anchetatorii, cu certitudine, minora nu mai era în viață.

Potrivit anchetatorilor, fetiţa a fost ucisă la un interval de maximum 30-35 de minute de la momentul răpirii, care a avut loc vineri, la ora 17.16.

Pe camerele de supraveghere apare şi o maşină închiriată a unui cetăţean olandez.

 

Articolul precedentAdriana Fieraru va fi înmormânată joi
Articolul următorProbleme pentru Rovana Plumb, la PE. Este chemată la o audiere specială, spune Siegfried Mureșan