Au apărut primele cedări ale unor cadre medicale, ce nu mai vor să riște să se infecteze, în lupta cu coronavirusul,și în Dâmbovița. Doi medici, de la Secția de Pneumologie, a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, și-au dat demisia. Acest lucru a fost anunțat de conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, instituție sub a cărei coordonare și autoritate își desfășoară activitatea spitalul târgoviștean.

Președintele CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea, a anunțat, într-o conferință de presă on-line, că doi medici de la secția de Pneumologie a SJUT, și-au înaintat demisiile, motivul fiind acela ca nu vor să riste să se infecteze cu coronavirus. La SJUT sunt internate mai multe persoane ( la Secția de Boli Infecțioase, a spitalului) ce au fost infectate cu coronavirus.

Tot președintele CJ Dâmbovița a precizat că cei doi medici demisionari vor fi înlocuiți cu cadre medicale de la Spitalul din Găești, județul Dâmbovița, spital ce nu este în lista celor trei unitati medicale desemnate sa asigure lupta cu COVID 19, în județul Dâmbovița (respectiv spitalele de la Târgoviște, Pucioasa și Moreni, ultimele două spitale suport).

La momentul actual, 22 de cadre medicale din Dâmbovița au solicitat spații de cazare pentru a nu risca să infecteze proprii familii, în eventualitatea în care se vor infecta, la rândul lor, cu coronavirus. Toate solicitările au fost satisfăcute a anunțat președintele CJ Dâmbovița. Spațiile de carantină din Dâmbovița au fost suplimentate cu încă 200 de locuri, doar în ultima zi, fiind stabilit ca un cămin al Universității Valahia din Târgoviște să devină spațiu de carantină.

Articolul precedentNoroc miraculos! A căzut cu mașina de pe pod, la Moreni, iar aceasta a luat foc. Șoferul a scăpat cu viață
Articolul următorCoronavirus România (7 aprilie)- Au fost confirmate 4.417 de cazuri. Două cazuri noi în Dâmbovița(total 25)