Intervenție în forță, a polițiștilor de la Acțiuni Speciale, în această dimineață, la domiciliul unui târgoviștean, despre care existau informații că deține, fără drept, spre comercializare, substanțe toxice. Peste 200 de litri de substanțe au găsit polițiștii la domiciliul acestuia. Deasemnea, pe lângă bidoanele cu substanțe, polițistii au confiscat și o pușcă cu aer comprimat, pe care bărbatul o deținea fără drept.

Imagine cu un caracter ilustrativ

Acțiunea a avut loc în dimineața zilei de luni, 2 martie 2020, la domiciliul unui târgovistean în vârstă de 68 de ani. Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniti de efective din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și criminaliști, au efectuat o percheziție domiciliară, la domiciliului târgovișteanului de 68 de ani, ce era bănuit se săvârșirea infracțiunilor de trafic de substanțe toxice și nerespectarea regimului armelor si munițiilor, fapte prevazute de art.359 alin 1 și art.342 alin.2, din Codul Penal.

În urma descinderii, polițiștii au indisponibilizat 32 de recipiente din plastic (205 litri) ce conțineau substanțe susceptibile a fi toxice din categoria produselor de protecție a plantelor, pe care bărbatul ar fi încercat să le comercializeze fără drept.

De asemnea, polițiștii au descoperit, la domiciliul barbatului, o armă neletală supusă autorizării, cu posibil potențial letal, deținută ilegal. Pușca cu aer comprimat a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

La acțiunea de la Târgoviste au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița.

Articolul precedentO persoană a fost rănită în urma unui accident petrecut pe DN 1 A, la Crevedia
Articolul următorCinci dosare penale, pentru tot atâția dâmbovițeni prinși băuți sau fără permis, la volan