O noua comună din Dâmbovița intră pe harta localitaților afectate de coronavirus. În comuna Niculești au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID 19. Două cazuri au legătură cu Centrul de Asistență Medico Socială din localitate.

Foto arhivă-Centrul Medico Social Niculești

La Niculești, la Centrul de Asiistență Medico Socială (cămin de batrâni) sunt în prezent aproximativ 90 de persoane (angajați si rezidenți). Conform unor surse, ce citeaza DSP Dâmbovița au fost diagnosticate pozitiv, la infecția cu COVID 19, două persoane. Se pare că este vorba chiar de persoane din conducerea centrului (angajați). Centrul se află în satul Movila, din comuna Niculești, la o distanță de aproximativ 35 de km de București.

În localitate (Niculești) se pare ca a mai fost diagnosticată pozitiv si o a treia persoană, iar DSP Dâmbovița desfășoara o anchetă epidemiologica de amploare, urmând a fi testate mai multe persoane, contacți ai celor depistați cu coronavirus.

Până la această dată ( 7 mai 2020), în Dâmbovița sunt confirmate 126 de cazuri de infecție cu coronavirus, iar 7 persoane au decedat din cauza virusului. Cele mai mule cazuri (mai multe de jumătate din total) sunt din orașul Racari, unde a fost puternic afectat tot un Centru de Asistență Medico Socială. Din păcate, la Răcari au fost înregistrate și trei decese, doi rezidenți și o angajată  a centrului medico social.

Articolul precedentAchiziții dubioase, în Sănătate: contracte cu statul, date în 60 de SECUNDE!
Articolul următorÎncă trei persoane, din centrul de la Răcari, declarate vindecate de coronavirus. În total 25 de persoane declarate vindecate