FOTO: sport.ro
FOTO: sport.ro

Fundașul de 29 de ani, care a jucat 20 de meciuri în acest sezon, este deseori confundat cu dinamovistul Cornel Dinu, cei doi împărțind, în afară de numele identic, orașul de unde provin și postul ocupat în teren.

Cornel Dinu s-a născut în 1989 și a locuit până la vârstă de 11 ani în comună Dobra, județul Dâmbovița. S-a mutat apoi în Târgoviște și fost selecționat pentru o clasa cu program sportiv la CSS Târgoviște.

La nivel de seniori, a evoluat doar în oraș, la FCM Târgoviște (2008-2011) și la Chindia Târgoviște (2011-prezent), la ultimul club ajungând după venirea lui Gică Popescu, fiind acum cel mai vechi jucător din lot, alături de Cristi Cherchez.

„Mi se întâmplă destul de des să fiu sunat de jurnaliști, care să mă confunde cu Cornel Dinu de la Dinamo, sau să mă întrebe oamenii dacă suntem rude. Nu suntem rude, nu avem niciun fel de legătură, doar avem același nume. Probabil că tată îl admira că fotbalist, dar eu am fost numit după nasul meu, pe care întâmplător îl chema Cornel. Nu am nicio porecla, nu îmi spun <Procurorul>, colegii îmi spun doar <Dinu> sau <Cornel>.

Citește continuarea în sport.ro

 

Articolul precedentMinistrul Sănătății, declarații în legătură cu cazul bebelușului care a murit la Spitalul din Târgoviște: „Inspectorii DSP au convocat comisia de hemovigilenţ”
Articolul următorGPS-ul i-a dus greșit pe trei elevi de la Școala de Poliție și s-au răsturnat cu mașina