Penitenciarul Găești a găzduit, joi, un exercițiu exercițiu tactic ce a presupus izbucnirea unui incendiu în cadrul uneia dintre secțiile de deținere. Exercițiul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul  pentru Situații de Urgență „Basarab I”.
Exercițiul a avut ca temă simularea unui cutremur cu magnitudinea de 6.5 grade pe scara Richter, urmat de izbucnirea unui incendiu în cadrul uneia dintre secțiile de deținere.
„Pe lângă coordonarea aplicațiilor tactice, specialiștii din cadrul Inspectoratului   pentru Situații de Urgență Târgoviște, au desfăsurat și o activitate de informare privind comportamentul în situații de urgență, la care au participat atât persoane private de libertate, cât și cadre ale Penitenciarului Găești. Astfel de activități se desfăsoară periodic, conform Planului anual de organizare și conducere a exercițiului de protecție civilă organizat și desfășurat în Penitenciarul Găești. Scopul principal al acestor activități este formarea și exersarea unor deprinderi de baza în situația producerii unor evenimente critice (cutremur, incendiu etc.),  pentru a diminua astfel consecințele negative ale unor astfel de evenimente”, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, subinspector de penitenciare Ionela Claudia Ispas.
Articolul precedentPână se mișcă statul, mediul privat a înființat prima stație de încărcare auto electrică, la Târgoviște
Articolul următorConducerea CJD, vizită la obiectivele de investiții din buget propriu