Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” (FSE) anunță greva de avertisment, care va presupune încetarea lucrului în unitățile și instituțiile de învățământ unde există membri ai celor două sindicate, miercuri, 19 ianuarie.

Cadrele didactice cer acordarea salariilor de bază conform legii!

Profesorii își doresc, cu această ocazie, acordarea salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic), alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației, acordarea unor sporuri pentru condițiile de muncă și suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice, scrie sursa citată.

Articolul precedentDâmbovița: Impact puternic între un autotren și un autoturism. O persoană a făcut atac de panică
Articolul următorBătaie între două fete în curtea unei școli din Dâmbovița. De la ce a pornit scandalul