Centrul de Recuperare Neuromotorie pentru copii de la Gura Ocniței, județul Dâmbovița, a intrat în reabilitare. Deocamdată este vorba de o reabilitare a curții exterioarea a centrului, dar acțiunea este privită ca un prilej de sărbătoare de cei din centru având în vedere că unitatea medicală nu a beneficiat de niciun fel de reabilitare din anii 90.

Secția de Recuperare Neuromotorie Gura Ocniței, este o secție a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, unitate ce se află în subordinea CJ Dâmbovița. La Gura Ocniței există, în cadrul Centrului de Recuperare neuromotorie Copii,  un număr de 200 de paturi, iar pacienții beneficiază, în cadrul unității de recuperare, de specializările: hidrokinetoterapie în bazine treflo din fibră de sticlă, termoterapie, kinetoterapie și reeducare motorie în cele 5 săli de kinetoterapie, ergoterapie, psihoterapie, activități recreative. În cadrul centrului sunt tratați copii cu afecțiuni neuromotorii și motorii, ce provin din aproape toată țara.

Lucrările de reabilitare a  spațiilor exterioare au demarat astăzi (24 octombrie 2019).

„Se efectuează lucrări de amenajare a căilor de acces, alei pietonale și spații de parcare în curtea acestei unități spitalicești.

De asemenea, se înlocuiesc bordurile și se așterne covor asfaltic în vederea facilitării deplasării atât a pacienților internați (copii) în Secția de Recuperare Neuromotorie Gura Ocniței, cât și a autovehiculelor, precum și amenajarea unui spațiu de joacă.

Conform unui comunicat al CJ Dâmbovița, instituția ce a asigurat fondurile pentru aceste lucrări.

Foto– pagină facebook, Centrul de Recuperare Neuromotorie Gura Ocniței(24 Oct.2019)

Pe de altă parte, reprezentanții centrului au anunțat că astăzi (24 octombrie 2019) este o zi de sărbătoare pentru ei. Asta probabil pentru că în centru nu au mai fost făcute investiții, în reabilitare, de aproape 30 de ani.

Sursa foto articol- CJ Dâmbovița

Articolul precedentFacilități electronice de la ANAF. Vezi cum poți să eviți stresul „hârțogăriei” excesive
Articolul următorTânără de 22 de ani reținută de polițiști, după ce a atacat două persoane într-un local public