Centrul Infotrafic a transmis o serie de recomandări șoferilor pentru a reduce riscul rutier. Șoferii sunt sfătuiți să fie atenție la condițiile meteorologice, dar și să reducă viteza atunci când sun precipitații, zăpadă, sau polei.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto să aibă în atenție condiţiile meteorologice atunci când pornesc la drum și să reducă semnificativ viteza când sunt precipitații, iar carosabilul este umed sau acoperit de zăpadă, gheață sau polei.

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de Cod Galben, de precipitații, polei și vânt, în perioada 26.01.2023, ora 18:00 – 28.01.2023, ora 22.00.

În condiţiile producerii unor fenomene meteo ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere, polițiștii îi sfătuiesc pe conducătorii auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să evite orice manevră riscantă, asigurându-se constant, pe tot parcursul traseului.

Conform sursei citate, înainte de a pleca la drum, șoferii trebuie să se informeze cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze şisă își echipeze maşina corespunzător, cu anvelopele de iarnă, chiar lanțuri dacă situația o impune!

„Sporiţi atenţia la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare şi evitaţi oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe.

În condiții de trafic intens, păstraţi-vă calmul, respectați toate regulile de circulație şi nu blocaţi intersecţiile.

De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/ceții/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente rutiere.

Curăţaţi farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Conduceți în mod responsabil, cu multă atenție!”, spun polițiștii.

Articolul precedentAlertă meteo! Cod galben de viscol și ninsori abundente până sâmbătă seara, în Dâmbovița
Articolul următorDâmbovița. Accident rutier pe DN72. Un șofer beat a scăpat fără nicio zgârietură după ce a ajuns cu mașina într-un șanț