Deși au dorit mult, baschetbalistele de la CSM Târgoviște nu au reușit să răstoarne calculele hârtiei și au pierdut, pe teren propriu, în fața campioanei în exercițiu, „Sepsi” Sf. Ghe., într-o confruntare contând pentru prima liga feminină. Scorul a fost clar în favoarea oaspetelor din Sf. Gheorghe, 87-70.

Deși au început bine meciul contra campioanelor de la Sf. Gheorghe, târgoviștencele nu au reușit, decât în puține rânduri, să se ridice la nivelul adversarei, care avea și ascendentul meciului câștigat în turul campionatului. După un prim sfert echilibrat, adjudecat de oaspete la doua două puncte diferență (22-24), până la pauza mare diferența a crescut la opt puncte (38-46).

În cea de-a doua parte a meciului, gazdele nu au reușit să se apropie la mai puțin de cinci puncte ultima oară la scorul de 70-75. De aici nu a mai existat decât o singură echipă pe teren, ultimele patru minute ale partidei însemnând un „run” de 13 puncte pentru oaspete, ce au fost încurajate la Târgoviște de o galerie de aproximativ 40 de oameni, extrem de zgomotoși, pe tot parcursul partidei.

Scor final: CSM Târgoviște- Sepsi Sf. Gheorghe 70-87

Articolul precedentVideo| A noua victorie consecutivă. Chindia Tgv.- Pandurii Tg. Jiu 2-1 (2-1)
Articolul următorColiziune între două autoturisme, la Voinești. Două persoane rănite ușor