Într-un mesaj adresat cu ocazia aniversării a 50 de ani de la reînființarea județului Dâmbovița, la 28 noiembrie, ca și a celor 650 de ani de la prima sa atestare documentară, arhiepiscopul Târgoviștei s-a referit și la ierarhi înțelepți și la voievozii plini de credință și eroism care au trăit și au contribuit, de aici, la mai binele neamului.
Mesajul integral al ÎPS Nifon
Județul Dâmbovița este o parte a țării noastre unde spiritualitatea și cultura au rodit cu generozitate, numeroase personalități ale istoriei noastre naționale s-au străduit pentru binele neamului nostru, și importante instituții au luat ființă și au contribuit la aprofundarea identității și a unității noastre românești.
Ierarhi înțelepți, responsabili și demni, ori voievozi, plini de credință și eroism, au trăit și au contribuit, de aici, la mai binele neamului, credinței și al țării noastre. La baza aprofundării unității noastre de credință și a celei naționale stă generoasa strădanie a Bisericii de a tipări multă și folositoare carte, ce a circulat în toate provinciile locuite de români și a ctitorit ideea unității de neam, credință și limbă.
De la Sf. Voievod Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrân, Matei Basarab și Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, până la Ieromonahul Macarie, Diaconul Coresi, Sf. Martir Ianache Văcărescu, ori Grigore Alexandrescu, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, I.L. Caragiale, Vasile Cârlova și Ienăchiță Văcărescu, spiritualitatea și cultura de aici s-a manifestat cu o deosebită strălucire, făcând larg cunoscută gloria acestor locuri.
În ultimele decenii s-au realizat numeroase, ample, frumoase și minunate proiecte în Arhiepiscopia Târgoviștei, cu sprijinul disponibil și generos al Consiliului Județean, fiindcă, toți președinții acestui înalt for administrativ au înțeles că orice colaborare cu Biserica noastră străbună este un prilej de afirmare, de promovare a educației, culturii și spiritualității, în cel mai eficace mod posibil.
Astăzi, mai mult decât oricând, județul nostru are nevoie de o dezvoltare rapidă, amplă, constantă și consistentă, pentru a fi cu toții vrednici urmași ai înaintașilor noștri și a cinsti prin fapte concrete gloria de odionioară a acestui spațiu voievodal.
De aceea, binecuvântăm, încurajăm și apreciem pe toți aceia care, cu bună credință, entuziasm și nobilă disponibilitate doresc să se implice spre mai binele județului nostru!
Cine vede aceste locuri, nu poate să nu mai revină și să povestească și altora despre frumusețea și istoria lor, de aceea promovarea județului nostru constituie pentru noi toți o datorie patriotică și sufletească.
Suntem foarte aproape de sărbătorirea Zilei Naționale a României, la un veac de la înfăptuirea Marii Uniri și, cu tristețe și mâhnire, observăm că și în județul nostru există încă dezbinare și neunire, pentru aceasta, ne dorim, din tot sufletul pace, armonie și intensă dezvoltare a acestui binecuvântat spațiu, spre mai binele nostru, al tuturor!
Cu părintească apreciere, binecuvântăm pe toți aceia care înțeleg aceste lucruri și fac eforturi pentru a sprijini aspirațiile, nevoile și dorința noastră de dezvoltare prin cooperare si buna înțelegere.
†NIFON,
ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT