Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul elevului căzut pe scările liceului Bălașa Doamna.

Inspectoratul așteaptă rezultatele anchetei interne derulate în școală pentru a stabili de ce elevul nu era în amfiteatru cu ceilalți colegi și cine trebuia să-l supravegheze.

Scările sunt dispuse circular și nu au gratii de protecție, ci doar bare orizontale, iar elevul a căzut în gol între spațiul dintre balustradă și perete.

În ce stare se află elevul

Elevul în vârstă de 12 ani a fost tranferat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, iar după 48 de ore de la befericitul eveniment starea sa ste critică.

Potrivit cadrelor medicale, elevul a fost detubat şi respiră singur. Acesta a suferit un politraumatism prin cădere, cu principala componentă traumatism cranio-cerebral, după ce a căzut de la etajul al doilea al unităţii şcolare pe casa scărilor.

Ptrivit Inspectoratului Școlar Dâmbovița, se pare că scara respectivă era destinată doar accesului profesorilor.

Inspectoratul școlar recomandă unității de învățământ schimbarea balustradei.

Articolul precedentMii de articole pirotehnice confiscate, de Poliție
Articolul următorJandarmii au „capturat” 2.000 de petarde și 12 artificii de la doi indivizi