Apropierea sărbătorilor de iarnă, ca în fiecare an, aduce din ce în ce mai mulți comercianți de ocazie prin piețe, târguri sau locuri aglomerate. Toți vor să vândă articole pirotehnice, ce sunt denumite generic „artificii”. La Târgoviște câțiva au fost identificați, iar mii de articole pirotehnice confiscate.

Conform IPJ Dâmbovița:

La data de 7 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, pe raza municipiului Târgoviște, doi bărbați care dețineau,  fără drept, în scopul comercializării  1000 de articole pirotehnice.

Pe numele lor, polițiștii au întocmit dosare penale pentru nerespectarea prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar obiectele pirotehnice au fost indisponibilizate.

Conform legislației actuale:

Este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea, către publicul larg, a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.

Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate de către pirotehnicieni constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

Articolul precedentAdio locul unu! U Cluj- Chindia Târgoviște 3-1 (1-1)
Articolul următorMăsuri tardive după ce elevul de 12 ani a căzut pe scările Liceului Bălașa Doamna