A fost dramatism la meciul de volei dintre CSM Târgoviște și Fatum Nyíregyháza, în manșa tur a 16-imilor de finală ale CEV Cup, la volei feminin. Echipa maghiară a câștigat ( cu 3-2 la seturi), după mai bine de două ore de joc.

Imagine

Partida ce a avut loc la Sala Sporturilor din Târgoviște a contat pentru prima fază (16-imi) ale celei de-a doua competiții ca valoare din voleiul feminin european (CEV Cup). Sorții au hărăzit echipei din Târgoviște (locul 3 în competiția internă, sezonul 2018-2019) un adversar incomod, echipa maghiară Fatum Nyíregyháza (aflată momentan pe locul I în campionatul intern din Ungaria).

Oaspetele au început mai bine partida, în ciuda faptului că ajutorul celor peste 1500 de târgovișteni, prezenți la meci, părea să le asigure gazdelor un avantaj suplimentar (Video-debut de meci, sursa facebook- Fatum Nyíregyháza)

Elkezdődött…

Publicată de Fatum-Nyíregyháza pe Marţi, 3 decembrie 2019

Oaspetele au început în forță și au reușit după mare luptă să își adjudece primul set (25-22). Și cel de-al doilea set le-a revenit tot maghiarelor ( 25-17). Când totul părea pierdut, gazdele au părut că se regăsesc și la capătul unui set dramatic au reușit să câștige al treilea act (29-27).

Imagine

Și setul patru a fost unul dramatic, după ce Târgoviștea a condus confortabil (24-19). Gazdele s-au văzut egalate la 24, dar cu o răbufnire de orgoliu au câșigat cu 26-24.

Setul decisiv a fost fără istoric, din păcate pentru echipa gazdă, fiind adjudecat de oaspete cu 15-10.

Scor final CSM Târgoviște-Fatum Nyíregyháza 2-3 (22/25, 17/25, 29/27, 26/24,10/15)

Returul, ce va avea aloc în Ungaria (17 decembrie), are ca favorită certă, pentru calificarea în optimi, echipa maghiară. Învingătoarea va înfrunta în etapa următoare a CEV Cup echipa ce se va impune în dubla ce le opune pe Mladost Zagreb sau OK Kastela (ambele din Croația).

Articolul precedentSe cere declanșarea stării de urgență în Educație! Amănunte în articol
Articolul următorAtenție șoferi! Avertizare Cod Galben de ceață, în partea de sud a județului Dâmbovița