S-a cerut declanșarea stării de urgență în Educație. Inițiativa aparține USR ce a remis un comunicat de presă ce ulterior a fostt retransmis la nivel de fiecare județ, către media. Reacția vine după publicarea raportului OECD cu rezultatele la testele PISA, care arată că învăţământul românesc ocupă ultimul loc la matematică şi penultimul la citire şi ştiinţe din Uniunea Europeană, spune realitatea.net

USR cere declanșarea stării de urgență în educație și invită toate partidele parlamentare la dezbateri urgente pentru a găsi cele mai bune soluții pentru viitoarele generații.

Imagine

USR susține alocarea a 6% din PIB pentru Educație, o măsură esențială pentru a scoate România de la coada clasamentelor în ceea ce privește sistemul de învățământ.

Dan Barna, președintele USR: „Cred că, dincolo de orice loialitate politică, trebuie să acceptăm că în educație e un dezastru care se amplifică de la an la an. Iar asta înseamnă că le greșim grav copiilor aflați acum pe băncile școlii. Mai mult, multora dintre ei le oferim un traseu pentru o viață fără șanse reale de a prospera și a-și realiza potențialul.”

Se spune în comunicatul de presă pe care cei e la USR l-au popullarizat în mediul virtual, în fiecare județ în parte, pe paginile de facebook.

„De aproape 10 ani, Legea Educaţiei prevede obligativitatea alocării a 6% din PIB pentru învăţământ, dar niciun guvern nu a respectat până acum această prevedere. Astăzi, Guvernul alocă doar 3% din PIB pentru Educaţie, iar rezultatele se văd în rapoartele oficiale ale Uniunii Europene care ne plasează la coada tuturor clasamentelor în privinţa Educaţiei”, mai arată comunicatul ( cel amplu, amintit de realitatea.net)

Articolul precedentNecazuri mari pentru un dâmbovițean ce a uitat legea, iar acum are un dosar penal și o pagubă însemnată
Articolul următorVideo| Meci dramatic la Târgoviște, în CEV Cup, la volei feminin. CSM Târgoviște-Fatum Nyíregyháza 2-3