Virusul pestei porcine a fost confirmat, vineri, în două gospodării din comuna dâmbovițeană Nicurelești, sat Ciocănari. Centrul  Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița s-a întrunit deja pentru a lua primele măsuri.

Potrivit directorului DSVSA Dâmbovița, Sandu Tolea, este vorba de doi porci, în gospodării diferite, care au fost deja eutanasiați.

Acesta este al doilea focar de pestă porcină confirmat de laborator în doar câteva zile. Virusul a fost confirmat și în Lungulețu.

S-au stabilit două zone de restricţie şi anume: o zonă de protecţie, pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km in jurul focarului.

Boala a mai fost confirmată până acum, în comunele Lucieni, Poiana, Crevedia (focare eradicate) şi Runcu (la mistreț, care se stinge abia după doi ani de zile). 

Despre abatorul de la Periș, Niculești

În Niculești există un mare abator de proci, cel de la Perișu, dar care este departe de focarul descoperit, nefiind pericol de răspândire, potrivit directorului DSVSA Dâmbovița, Sandu Tolea.

Abatorul procesează săptămânal peste 9.000 de capete (porc) și are o echipă de peste 400 de oameni. Unitatea de producție face parte din grupul Agricover din 2015, grup românesc cu 19 ani de activitate în agricultură și zootehnie.

Investiţia Agricover se ridică la 5 milioane de euro și vizează, pe lângă achiziţia abatorului, modernizarea liniilor de procesare, extinderea capacităţii de sacrificare sau dezvoltarea unor linii de tranșare. Abatorul de la Niculești este autorizat pentru schimburi intracomunitare.

Construit printr-un proiect cu fonduri SAPARD, abatorul a necesitat peste 11 milioane de euro pentru finalizarea investiției, la momentul inaugurării fiind unul dintre cele mai mari și moderne unități de acest tip din țară. Unitatea este dotată cu secţie de tranșare a cărnii și de preparare produse din carne.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK 

Articolul precedentUn biciclist s-a izbit de un stâlp. În urma impactului, victima a ajuns la spital
Articolul următorDN 71 este blocat, în apropiere de Ulmi, în urma unui accident. Două persoane au fost rănite