Valul de accidente rutiere din ultimii ani schimbă regulile de circulație. Guvernul va aproba în şedinţa de luni un proiect de modificare a legislaţiei rutiere.
Șoferii vor fi amendaţi dacă folosesc telefonul sau orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video pe orice tip de vehicul, inclusiv pe cele care nu necesită permis auto.
De asemenea, cei care conduc pe drumurile publice autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai şi folosesc dispozitivele mobile vor fi sancţionaţi cu patru puncte de penalizare.
Modificarea legislativă îi vizează şi pe cei care folosesc un vehicul pentru care nu este nevoie de permis.
Se va aplica amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni din legislaţia rutieră pentru „ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, aflat în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul acestuia”, conform proiectului de ordonanţă.
„Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină, susţine, la cerere, testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie până în a 30-a zi, inclusiv, sau până în a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care poate solicita reducerea, după caz”, mai arată modificarea legislativă.
Articolul precedentPrognoza meteo: Cât mai durează canicula și când se anunță furtuni
Articolul următorTenis românesc: În cădere liberă. (Și) Sorana Cîrstea coboară în clasamente