În primele 2 luni ale anului 2019, peste 1.200 persoane au fost angajate în Dâmbovița ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Dâmbovița.
„Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 517 au peste 45 de ani, 276 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 197 au între 25 și 35 de ani, iar  215 sunt tineri sub 25 de ani ( 194 tineri NEET). În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 334 provin din mediul urban, iar 871 persoane sunt din mediul rural”, arată Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii medii (451), urmate de cele cu studii profesionale (233).
Numărul celor cu studii universitare este de 109, iar cei cu studii elementare  sunt în număr de 412.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dâmbovița, 759 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
„Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în primele 2 luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3194 persoane”, se mai arată în comunicatul AJOFM Dâmbovița.
Articolul precedent“Jandarmeria pe înțelesul tuturor”, în Parcul Chindia Târgoviște
Articolul următorCum va fi marcată „Ora Pământului”, la Târgoviște