În această săptămână are loc o amplă acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și transportului de marfă. Operațiunea, intitulată „Truck and Bus” are loc la nivelul Uniunii Europene, și reunește polițiștii din țările participante la acțiune. În Dâmbovița, în prima zi, un sfert dintre cei opriți pentru control au fost în neregulă.

Fotografie cu un caracter ilustrativ

În perioada 13 – 19 mai a.c., Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române coordonează, la nivel național, o acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și transportului de marfă.

Astfel, în cadrul acțiunii, polițiștii verifică autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și pe cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Activităţile de control se desfăşoară simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

Ieri, 13 mai, în prima zi de acțiune, polițiștii din Dâmbovița au oprit în trafic pentru control 220 de autovehicule, la 58 dintre acestea fiind descoperite nereguli.

Astfel, 17 dintre conducătorii auto au fost amendați pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 20 pentru neportul centurii de siguranță, 5 pentru defecțiuni tehnice și 6 pentru încălcarea prevederilor legale privind timpii de conducere și de odihnă.

Alte 13 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru lipsa documentelor prevăzute de lege.

De asemenea, în cadrul activităților din teren, polițiștii de la rutieră verifică și legalitatea transportului de persoane în regim taxi, 5 conducători auto fiind amendați pentru nerespectarea legislației din domeniu.

Ca măsură complementară, a fost dispusă și măsura suspendării utilizării unui autovehicul.

Articolul precedentPloaie de plângeri, privind afișajul electoral, la B.E.J. Dâmbovița
Articolul următorVIDEO Grupare de proxeneți, pusă pe „butuci” de către polițiștii din Dâmbovița