Pesta porcină africană lovește crunt în Dâmbovița. Nu mai puțin de șase focare au fost confirmate într-o singură zi. Patru localități și două fonduri de vânătoare au fost declarate infectate cu virusul PPA.

Anunțul autorităților a fost făcut astăzi (27 noiembrie) după ce anterior se anunțase că zeci de focare fuseseră stinse, pe raza județului. Se pare că virusul este încă activ în multe zone și continuă să producă pagube. Astfel, conform anunțului Prefecturii Dâmbovița:

Imagine

„Centrul  Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița s-a întrunit astăzi, 27.11.2019, ora  11.00,  ca urmare a confirmării apariției virusului de pestă porcină africană în județul Dâmbovița, în mai multe gospodării precum și pe raza unor fonduri de vânătoare, după cum urmează:

  • 1 gospodărie în localitatea Bela-Oraș Pucioasa
  • 1 gospodărie în localitatea Răscăeți- comuna Răscăeți
  • 1 gospodărie în localitatea Broșteni- comuna Bezdead
  • 1 gospodărie în localitatea Speriețeni- comuna Gura Șuții
  • Fondul de vânătoare 23 Ocnița
  • Fondul de vânătoare 7 Hulubești

Măsuri combatere PPA

Astfel, s-a luat măsura uciderii porcinelor din gospodăriile afectate, urmând a se continua supravegherea clinică și catagrafierea tuturor porcinelor de la nivelul celor 4 localități. Totodată, în conformitate cu planurile de măsuri aprobate, s-au stabilit zonele de restricție (zona de protecție și zona de supraveghere) în jurul focarelor.

ImagineTotodată, au fost aprobate planurile de măsuri pentru combaterea PPA la mistreți, pentru cele două fonduri de vânătoare, și s-a dispus îndeplinirea următoarelor activități:

    • Măsuri corespunzătoare de igienă care să fie aplicate persoanelor ce pot intra în contact cu porcii sălbatici, pentru a reduce răspândirea virusului PPA;
    • Înființarea unui grup de experți cuprinzând medici veterinari, vânători, biologi și epidemiologi specialiști în zona sălbatică;
    • Punerea sub supraveghere oficială a exploatațiilor de porci din zona definită ca infectată;
    • În domeniul silvic, în zona afectată, se vor recolta integral mistreții prin metode de vânătoare care să nu disloce efectivul, respectiv prin pândă și dibuire în termen de 60 de zile de la confirmarea virusului;
    • Se vor întreprinde campanii de informare, atât a vânătorilor, cât și a crescătorilor de suine cu privire la: evoluția pestei porcine africane, modalitatea de transmitere, simptomatologia, restricțiile impuse și alte măsuri de prevenire a răspândirii și a combaterii bolii.

Conform ANSVSA, într-un raport publicat în data de 26 noiembrie:

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 261 de localități din 28 de județe, cu un număr de 774 de focare (dintre care 15 focare în exploatații comerciale și 4 focare în exploatații de tip A).În județul Dâmbovița – 10 focare (dintre care un focar într-o exploatație comercială) și 41 de cazuri la mistreți.

Tot în Dâmbovița, au fost plătite despăgubiri pentru 49 de exploatații din cele 50 afectate în valoare de 1.402.390 de lei.

Articolul precedentDecizie surprinzătoare. Manifestările de „1 Decembrie” vor avea loc la „Mânăstirea Dealu”, la Târgoviște
Articolul următorSinceritate absolută la PNL DB: „Să mă întrebați peste 5 ani, dacă am făcut ceva”