Constantin Maricescu, primarul comunei Aninoasa, din Dâmbovița, a fost achitat, în primă instanță, de Tribunalul Dâmbovița, pentru infracțiunea de complicitate la furtul de conducte petroliere. DIICOT-ul a făcut recurs în această speță.

Dosarul, instrumentat de DIICOT, din decembrie 2013, avea în vedere, infracțiunile de furt calificat a unor conducte de transport produse petroliere, aparținând  SC PETROTRANS SA PLOIEŞTI, SC OMV PETROM SA ASSET 6 MUNTENIA CENTRAL și SC CONPET S.A, infrascțiuni comise în anii 2010 și 2011, de pe raza mai multor localități din Dâmbovița. Primarul Constantin Maricescu a fost acuzat că ar fi ajutat la sprijinirea grupului infracțional organizat, ce a operat aceste furturi.

 

După mai mulți ani de procese, prima sentință, dată de Tribunalul Dâmbovița, a fost în data de 05.11.2018, când  s-a pronunțat condamnare cu suspendare, dar și cu interzicerea unor drepturi, în cazul mai multor inculpați inculpați( 14 inculpați în total, în proces).

În ceea ce îl privește pe primarul comunei Aninoasa, Constantin Maricescu (foto), sentința a fost următoarea:

„Conform art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin.1 lit. b) teza I Cod procedură penală, dispune achitarea inculpatului MARICESCU CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003 şi art.26 rap. la art.208 alin.1-209 alin.1 lit.”a”, ”e”, „g” şi alin.4 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.33 lit.a Cod penal.”

În această speță, atât DIICOT-ul cât și Dumitru Nica Gheorghe și Dumitru Nica Constantin (doi dintre inculpați) au făcut apel.

Articolul precedentSupărat pe primar, un bărbat din Merișu s-a urcat pe un stâlp de curent
Articolul următorÎngrozitor! O fetiță de 13 ani s-a aruncat de la etajul doi