Polițiștii dâmbovițeni au reușit o captură impresionantă, la un control de rutină. O mașină ce circula pe DN 71, oprită pentru un control, s-a dovedit ca transporta peste 4 tone de cabluri de aluminiu, pentru care nu exista niciun document de proveniență a mărfii.

Imagine

Astăzi, 27 mai, polițistii din cadrul Poliției Orașului Fieni au depistat pe drumul național 71, pe raza localității Moroeni, un barbat de 25 de ani, din tețcoiu, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 4260 de kg de aluminiu (cablu de aluminiu). Șoferul nu a putut da niciun fel de detalii cu privire la provenieța mărfii, acesta neavând niciun document justificativ, pentru cantitatea de aluminiu.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5000 de lei pentru încălcarea prevederilor legii nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție.comerț sau prestări de servicii ilicite, iar aluminiul a fost indisponibilizat în vederea confiscării, au precizat polițiștii de la IPJ Dâmbovița.

Articolul precedentO parte din muzeele dâmbovițene au fost redeschise pentru public. Vezi noile reguli de acces
Articolul următorAbator de păsări din Crevedia amendat de DSP Dâmbovița, după ce două muncitoare vietnameze s-au infectat cu coronavirus