Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a organizat miercuri, 23 ianuarie, o ședință pe tema analizei stadiului lucrărilor de investiții executate în cadrul proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, precum și în cadrul asocierilor dintre CJD și Unitățile Administrativ-Teritoriale.
Forul administrativ le-a recomandat constructorilor să întocmească grafice cu lucrările rămase de executat în cadrul contractelor încheiate și care nu au fost realizate în termenele stabilite inițial, subliniind faptul că nerespectarea termenelor asumate va atrage executarea garanțiilor prevăzute în contracte și chiar rezilierea acestora.
„În acest sens, conducerea Consiliului Județean a dispus monitorizarea permanentă a lucrărilor, prin comisii nominalizate, care vor verifica, pe teren, modul în care constructorii realizează lucrările și respectă prevederile legale în domeniu, concomitent cu obligațiile contractuale.
Cu acest prilej, au avut loc discuții pentru rezolvarea problemelor care au determinat întârzieri în derularea, în anul 2018, a investițiilor sau, în multe cazuri, nerealizarea în totalitate a acestora.
De asemenea, a fost adusă la cunoștința autorităților publice locale necesitatea alocării, în bugetele proprii, a cotelor de cofinanțare restante în vederea urgentării termenelor de punere în funcțiune a obiectivelor”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmbovița.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK