Accident grav în după-amiaza zilei de sâmbătă, la Odobești, în Dâmbovița. Un tânăr a fost rănit grav, după ce a intrat cu ATV-ul, pe care îl conducea, într-un copac.

Imagine

Imagine cu un caracter ilustrativ

Conform celor de clarate de polițiștii de la IPJ Dâmbovița, accidentul a avut loc la orele prânzului,în ziua de sâmbătă, pe raza localitații dâmbovițene Odobești. Se pace că  tănărul conducator al unui ATV ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi izbit de uncopac.

Conducătorul ATV-ului a fost preluat de uregență de un echipaj de pe ambulanață (SAJ Dâmbovița) si a fost transportat la spitalul Județean de Urgență de la Târgoviște.

La fața locului se efectueaza cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului.

Articolul precedentChindia Târgoviște a pierdut cu 1-2 amicalul disputat cu Sepsi OSK
Articolul următor7 comune și un oras din Dâmbovița au primit peste 2,5 milioane de lei, de la Guvern, prin PNDL