Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște au reținut, luni, 25 martie, pentru 24 de ore un bărbat de 34 de ani, din Perșinari, pentru nerespectarea prevederilor unui ordin de protecție.

„Din cercetări, polițiștii au stabilit că la data de 24-25 martie a.c., cel în cauză ar fi pătruns fără drept în locuința părinților, pe care i-ar fi agresat fizic, încălcând astfel măsurile unui ordin de protecție emis de Judecătoria Târgoviște la data de 23 ianuarie a.c. Astăzi, bănuitul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive împotriva sa”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.

Articolul precedentBibliotecă în vârf de munte, la 1610 m altitudine
Articolul următorSpărgătorii de automate de cafea reținuți. Au dat nouă spargeri