Circulația rutieră, mai puțin aglomerată, din această perioadă, l-a determinat pe un dâmbovițean sa creadă că poate circula prin mijlocul orașului, cu mașina, ignorând regulile de circulație. Radarul l-a înregistrat însă mergând cu 132 km/h. Acum a rămas fără permis.
Incidentul s-a petrecut în ziua de luni, 4 mai, la Târgoviște. Conform celor declarate de polițistii dâmbovițeni:
Foto-Calea Domnească, Târgoviște (imagine cu un caracater ilustrativ)
„Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe Calea Domnească din Târgoviște un conducător auto în timp ce rula cu o viteză de 132 de km/h.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei.
Totodată, ca măsură complementară, s-a dispus și reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile.”
Nu este singurul ce a rămas fără permis. În ultimele 24 de ore, în Dâmbovița:
283 de polițiști, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, în colaborare cu efective de jandarmi, au fost implicați în activitățile de menținere a ordinii și liniștii publice. Pe parcursul zilei trecute, polițiștii au intervenit la 31 de evenimente, dintre care 23 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 21 de infracțiuni, dintre care 7 contra persoanei și 11 contra patrimoniului. În urma neregulilor descoperite în teren, polițiștii au aplicat 141 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 97.740 de lei și au reținut 4 permise de conducere și un certificat de înmatriculare