Se face „lumină” în cazul incidentului violent ce a avut loc la Nucet,în Dâmbovița, în data de 8 mai. La acea vreme, un bărbat a fost bătut cu bestialitate de mai mulți indivizi, după ce bărbatul i-a deranjat, pentru că a trecut cu mașina pe lângă ei,în timp ce aceștia consumau băuturi alcoolice, pe marginea străzii, chiar în apropierea gării din Nucet.

La data de 13 mai polițistii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviste, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, au efectuat cinci percheziții domiciliare pe raza localității Nucet, la persoanele bănuite ca l-ar fi agresat pe bărbatul din localitate, în data de 8 mai. (Amănunte despre incident aici realitateadedambovita.net)

În urma perchezițiilor au fost indisponibiizate mai multe obiecte contondente ce ar fi fost folosite la comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. De asemenea au fost puse în executare 8 mandate de aducere, două persoane de 23 si 29 de ani, bănuite de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind reținute pentru 24 de ore.

Cei doi au agresat doi bărbați, pe DJ 722, la Nucet, în data de 8 mai, spun polițistii. Este vorba de bărbatul batut cu bestialitate, ce a ajuns în spital, și un tânăr ce a sărit în apărarea acestuia și a fost tăiat cu o sabie, de cei doi.

La conflict au mai participat 4  bărbati, ce au fost reținuți încă din data de 9 mai. Ulterior aceștia fiind arestați preventiv pentru 30 de zile, fiiind introduși în Centrul de Retinere și Arestare Preventivă Dâmbovița.

Cei doi tineri de 23 si 29 de ani, reținuți în data de 13 mai, vor fi prezentați astăzi, 14 mai, Parchetului de pe Lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea de măsuri preventive.

Articolul precedentBărbat din Șuța Seacă, bătut cu bestialitate de doi indivizi mascați, într-o pădure din Dâmbovița
Articolul următorDosar penal și carantină pentru o dâmbovițeancă ce revenea din Germania