Școlile se vor redeschide luni (28.01.2019), în toată țara, după ce unitățile de învățământ fuseseră închise vineri din cauza gripei. Anunțul a fost făcut de ministrule Educației, Ecaterina Andronescu.

Până la momentul închiderii școlilor,în toată țara, fuseseră contabilizate peste 6000 de cazuri de infecții respiratorii sau gripe, în cazul elevilor.

Vineri, 25 ianuarie 2019, unitățile de învățământ au fost închise.

(detalii aici www.realitateadedambovita.net)

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu (foto) a anunțat că școlile se vor redeschide luni, însă cu un triaj epidemiologic, făcut de către asistenți medicali. Nu este foarte clar însă cum vor fi desemnați asistenți medicali, ce vor efectua acest triaj, nu toate unitățile medicale având un cadru medical.

 „(…) nu puteam să lăsăm copiii acasă în situaţia în care este ultima săptămână din semestru când se încheie situaţiile şcolare. Foarte mulţi copii s-ar putea să mai aibă nevoie de o notă, îi mai ascultă profesorii ca să se decidă media cu care încheie semestrul întâi.
Era complicat şi chiar aş spune că ar fi perturbat încheierea situaţiilor dacă săptămâna aceasta rămâneau acasă. De aceea este o săptămână de şcoală. Îi invit pe profesori, pe elevi şi pe părinţi să-şi aducă copiii la şcoală.

(…)Eu cred că fiecare inspectorat şcolar avea obligaţia să găsească o formulă în aşa fel încât acest triaj la începutul orelor să poată fi făcut aşa cum trebuie.

Eu întăresc convingerea că situaţia nu este atât de gravă încât să periclităm încheierea semestrului I pentru că este ultima săptămână din semestru.”

A declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Articolul precedentA. Țuțuianu amenință cu „represalii”, după o postare critică pe internet, din partea unui fost lider PSD DB
Articolul următorPeste jumătate din ţară, sub cod galben de ceaţă şi depuneri de chiciură