Aşa s-a decis spargerea Masivului Bucegi, în zona „Păduchiosu”, pentru a scurta distanţa dintre Moroieni şi Sinaia. Primul Război Mondial a sistat lucrarea, în 1914, aceasta fiind reluată abia în 1938 şi abandonată din nou.
În 1941, trupele naziste de ocupaţie au reluat construcţia cu cel mai rapid ritm de până atunci, dar finalul războiului a însemnat şi terminarea lucrărilor, nu şi a lucrării.
În partea dâmboviţeană a tunelului au fost realizaţi 480 de metri, din care doar 100 de metri au fost betonaţi. Dacă s-ar fi construit până la capăt, ar fi avut 20 de kilometri şi ar fi fost cel mai mare tunel din România. Nu se cunoaşte nici până în ziua de astăzi adevăratul motiv pentru care a fost închisă această gură de tunel.
Circulă, însă, o serie de legende locale potrivit cărora siguranţa naţională ar fi fost invocată de autorităţile de atunci, dar şi faptul că nemţii aveau îngropată aici o locomotivă unică în toată Europa, iar tehnica nu trebuia să intre sub nicio formă pe mâna ruşilor.
În 1985, două echipe de la securitate au detonat intrarea. Unele voci spun că regimul a vrut să ascundă faptul că, în retragere, nemţii au executat 100 de localnici care lucrau la tunel. Alţii spun că singura raţiune a fost cea a siguranţei, întrucât doar o parte era betonată.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
