seceta agricultura

După o vară secetoasă, avem parte de o toamnă păguboasă pentru agricultori, iar efectele negative se vor vedea abia la anul, anunță specialiștii. Anul 2019 se anunță un an greu pentru agricultorii din România din cauza secetei care s-a instalat încă din vară și care s-a prelungit în toamnă.

Producția de legume și cereale a României va fi mai mică cel puțin cu 20% în 2019, fără a mai vorbi de eventuale calamități care ar putea veni.

„Producțiile vor fi foarte mici anul viitor. Unele culturi vor face producție mică, iar unele nu vor mai exista deloc. Dau exemplul rapiței. Aprilie și mai au fost luni de vară, iar iunie și iulie au fost luni de primăvară, cu ploi abundente, care au dus la degradarea grâului, de exemplu”, ne-a spus Tudor Dorobanțu, fermier din județul Dâmbovița care deține și functia de secretar general al Federației Sindicatelor din Agricultură Terra.

În aceste condiții, mulți agricultori se vor lăsa de meserie, mai ales că nu vor avea cu cine să muncească.

 

Articolul precedentSURSE. Mai mulți primari și vicepreședinți PSD din Dâmbovița își vor da demisia în urma excluderii lui Țuțuianu
Articolul următorUVT, partener în depășirea recordului mondial pentru cea mai mare oră de educație financiară din lume